Directorul nostru (1955)

Afiș Directorul nostru (1955)

Cele mai bune citate cu voci din filmul românesc Directorul nostru (1955).

Actori (voci): Alexandru Giugaru (Directorul D.R.G.B.P.), Grigore Vasiliu-Birlic (Gheorghe Ciubuc), Hristu Nicolaide (Ionescu), Radu Beligan (Naratorul)

Filtrer par titres     Affichage # 
# Titre de l'article
491 Se angajează în instituție oameni de rostul cărora nu știe nici șeful cadrelor, nici președintele sindicatului, nici directorul.
492 Se cheamă că toată lumea e pentru autocritică. -Absolut. Numai autocritica ne poate scoate din încurcătură.
493 Secretariatul repartizează celor în drept. Cei în drept studiază problemele, alcătuiesc referate, întocmesc situații.
494 Șefilor ăștia mari le vine câteodată să stea de vorbă cu slujbașii cei mici, așa, ca să se sfătuie, să pipăie, care va să zică, pulsul oamenilor.
495 Serviciul meu nu-mi îngăduie.
496 Și acuma spune pentru ce voiai să vii la mine, că e târziu.
497 Și apoi mi-ar fi povestit cu de-amănuntul ce avea să mă aștepte la birou... Așa cum mă știu eu, cu frica în Dumnezeu, poate tot n-aș fi crezut.
498 Și ce dacă e adunare festivă? Lăsați omul să spună ce are de spus.
499 Și ce lucrezi dumneata?
500 Și comunică să iasă mașina.
 
<< << < 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 > >> >>
Pagina 50 din 61

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: