Cât dispreț de oameni ai putut să sădești în mine și câtă trufie nebunească...
Fragment audio de 6 secunde din dialogul filmului Citadela sfărâmată (1957).
Puteți regăsi această replică la minutul 00:52:17 în versiunea TV/Peliculă a filmului.
Contextul citatului
[...]
- Și acum?
- Acum nu mă mai gândesc la asta.
- Și uneori mi-e milă de tine.
- Milă? Poți să-ți păstrezi mila. N-am nevoie de ea. Scuip pe mila ta și a oricui.
- Eu te-am trimis la război? Eu am apăsat pe trăgaciul armei care te-a lovit? Nu vezi că ești absurd?
- Da, pare absurd, dar nu te învinovățesc de orbirea asta, ci de cea lăuntrică.
- Ți-aduci aminte marile evadări, necesitatea aventurii?
- Cât dispreț de oameni ai putut să sădești în mine și câtă trufie nebunească...
- Sigur că ești vinovat, Matei!
- Și-acum ce vrei? Să te răzbuni?
- N-am niciun chef de răzbunare. Toate astea au trecut.
- Asta nu te privește pe tine!
- Dragostea mea și a Irinei nu e de nasul vostru. Ai înțeles?
[...]
