Replici.net > Citate din teatru radiofonic > Aventură la castel

Când am invitat-o la dans, abia după ce am călcat-o a treia oară pe pantof, mi-a adresat cuvântul. Mi-a spus că nu se simte bine și-ar prefera să șadă. Într-adevăr, șchiopăta.

Fragment audio de 13 secunde din piesa de teatru radiofonic Aventură la castel.

Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:27:49 in versiunea Bandă a înregistrării.

Contextul citatului

[...]

- Știam, datorită unei intuiții care nu m-a înșelat niciodată, că fix la ora 12 va răsuna o detunătură și, într-adevăr, faptele s-a petrecut întocmai.

- Odată cu ultima bătaie a orologiului, s-a auzit un POC! Formidabil. Colt 1902? Nu. Șampanie 1922.

- Am găsit dopul într-un boschet și l-am pus în batistă pentru amprentele digitale.

- Contesa era deosebit de palidă, deși reușea destul de bine să mascheze acest detaliu sub un strat gros de fard.

- Pe o măsuță se aflau cărțile de vizită ale musafirilor. Mi-am dat repede seama că toată lumea era prezentă.

- Numai tânăra contesă era absentă.

- Când am invitat-o la dans, abia după ce am călcat-o a treia oară pe pantof, mi-a adresat cuvântul. Mi-a spus că nu se simte bine și-ar prefera să șadă. Într-adevăr, șchiopăta.

- Tensiunea creștea, câinele de vânătoare al contelui nu mai dădea din coadă, privea țintă spre scara de stejar care ducea la etaj.

- Am înțeles într-o clipă că acolo, sus, era contele care trebuia în noaptea aceasta să dispară.

- Bătrânul avea cea mai mare colecție de tablouri celebre, pe care le ținea ascunse într-o valiză de piele cadrilată pentru a putea fi cu ușurință deosebită de celelalte valize din colecția sa de valize.

- Dintr-un salt am urcat cu liftul la etajul doi.

- Am forțat ușa grea de stejar care era larg deschisă...

- Contele zăcea la podea. Cu ultimele puteri și cu un ultim efort, reuși să articuleze un singur cuvânt. L-am notat imediat pentru a-l comunica poliției. Contele rostise doar atât: 'bicarbonat'.

[...]

Citat aleatoriu
Aventură la castelCitat din

Se caută urgent Moș Gerilă

Replici cu voce alese din emisiunea Unda Veselă - "Aventură la castel".

Actori (voci): Dem Rădulescu, Horia Căciulescu, Ileana Zărnescu, Constantin Zărnescu, Ioana Casetti și alții

Data înregistrării: ~1980

Descriere: Unda veselă 1980

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: