Imediat ce tutorele meu o să plece de-acasă, cântă pe aria pe care desigur că și dumneata o cunoști, ceva care să-mi destăinuiască numele, rangul și intențiile celui ce pare să se intereseze atâta de nefericita Rozina.
Fragment audio de 17 secunde din piesa de teatru radiofonic Bărbierul din Sevilla (1954).
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:07:42 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Dar fii pe pace, asta n-o să se mai întâmple! Să mai poftești aer curat! Senora, hai în casă!
- Au închis. Ia să vedem, Figaro, ce-i cu cântecu ăsta.
- O fi și vreun bilețel? Uite-l... nu-ți spuneam eu?
- Și dobitocul care-o întreba ce-i aia precauțiune zadarnică...
- Stăruința dumitale mă intrigă.
- Imediat ce tutorele meu o să plece de-acasă, cântă pe aria pe care desigur că și dumneata o cunoști, ceva care să-mi destăinuiască numele, rangul și intențiile celui ce pare să se intereseze atâta de nefericita Rozina.
- Acuma am înțeles, în fine, de ce v-ați deghizat.
- Da, dar dacă nu-ți ții gura...
- Eu? Ce interes am să nu mi-o țin? Dimpotrivă...
- Bine, atunci să-ți spun totul.
- Am pus s-o caute în tot Madridul, dar degeaba. Dispăruse fără urmă.
[...]
