Fragment audio de 12 secunde din piesa de teatru radiofonic Când vine barza.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:31:37 in versiunea Bandă a înregistrării.
- Atunci, problema se pune așa...
- Am eu dreptul să las ca persoana mea, funcția, postul pe care-l ocup, care poate că înseamnă puținul ce-a mai rămas neîntinat în Franța, să fie acoperit de ridicol?
- Sunt subsecretar de stat la Familie, să nu uităm asta, deci ministru.
- Dacă las răutatea publică să atingă prin mine ideile superioare pe care le apăr și pentru care mi-am sacrificat viața, pun în joc guvernul însuși și moralitatea țării întregi. Mai mult! Ele vor fi atinse prin persoana mea.
- Dar tot prin mine, lucrurile au ajuns aici.
- Fără să vreau să folosesc cuvinte mari, povestea asta intimă, prin forța împrejurărilor se situează pe un plan național. Depășește, n-aș zice chiar un plan național, dar aproape.
- Și-atunci, este cazul ca un care a acceptat să-și asume o sarcină publică, să știe să facă pentru stat și onoarea lui, sacrificiul unor convingeri intime.
- Olympe, dragostea mea...
- Îți vorbesc din tot sufletul și cu conștiința împăcată că, ținând seama de postul pe care-l ocup, datoria noastră este să nu păstrăm acest copil.
- Copilul meu?
- Te rog, iartă-mă, dar este al nostru.
- O hotărâre, bineînțeles, pe cât de severă, pe atât de dureroasă. Dar uneori trebuie să jertfești dorințele cele mai curate ale firii unei cauze morale.
- Trebuie să ai vederi largi și să nu dai îndărăt în fața responsabilităților. Știu care îmi este datoria.
- Prefer să-mi amputez un copil care trebuie să se nască decât să risc ca familia franceză să fie cât de cât umbrită.