Fragment audio de 7 secunde din piesa de teatru radiofonic Casa inimilor sfărâmate.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 01:01:29 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Ascultam altceva. Am auzit pe cer un fel de răpăit de tobă, ceva splendid. Nu l-a auzit nimeni dintre voi? Venea de la oarecare distanță și apoi s-a stins. Ce poate să fi fost?
- E mârâitul de dezgust cu care ne-amenință cerul... fiindcă suntem niște creaturi frivole și inutile.
- Ascultați-mă ce vă spun, trebuie să se-ntâmple una din două: Sau va răsări din bezna aceasta vreo creatură nouă, care ne va înlocui pe noi așa cum am înlocuit noi animalele, sau trăsnetele cerului vor cădea asupra noastră și ne vor distruge.
- Noi n-am înlocuit animalele...
- Și de ce-i pretinzi tu cerului să distrugă casa asta, care ar putea să fie foarte agreabilă, dacă Hesiona ar avea o vagă noțiune despre felul cum trebuie să trăiești...
- Addy, tu crezi că Ellie trebuie să se mărite cu bietul Mangan numai pentru banii lui?
- Ce-i asta? Ai de gând să discuți chestiunile mele personale, așa, în fața tuturor?
- Își închipuie toți că sunt un Napoleon al industriei... de aceea vrea domnișoara Ellie să se mărite cu mine. Dar vă asigur că n-am nimic.
- Vrei să spui că fabricile nici nu există?
- Ba există al dracu, dar nu sunt ale mele! Ele aparțin trusturilor, acționarilor și altor specimene de capitaliști puturoși și incapabili.
- Trist lucru... De ce nu te-apuci de politică?
- Să m-apuc de politică? Dar pe ce lume trăiești? Fac politică de multă vreme.
- Te rog foarte mult să mă ierți, dar n-am auzit niciodată vorbindu-se de dumneata.
- Dă-mi voie să-ți spun că primul ministru al acestei țări m-a rugat să intru în guvern, ca director al unui mare departament, și-am intrat, fără să mai trec prin farsa unor alegeri.
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu