Fragment audio de 8 secunde din piesa de teatru radiofonic Cocoșatul de la Notre-Dame.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:08:48 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- În timpul acesta, viața preotului se scurgea cenușie.
- Ferecat în chilia lui din turn, își dăruia zilele și nopțile alchimiei, căutării chinuitoare a pietrei filozofale, care i-ar fi dat putința să transforme orice metal în aur.
- De câtva timp, însă, se pare că în sufletul preotului s-a strecurat un gând străin, chinuitor, care-i răpea liniștea și-i întuneca credința.
- Așa... nu... Mda... Totuși, am să izbutesc!
- Focul este sufletul universului, aurul este foc în stare solidă. Focul și lumina sunt același lucru.
- A, să știi să faci aur... dar cum? Care-i drumul adevărat?
- O, dac-aș putea avea iar liniștea de altădată!
- Deci, raza de lumină care străbate prin fereastră e aur! Sunt aceiași atomi, dezagregați, însă, după o anumită lege. Dar ei pot fi comprimați, dar cum? Cărțile nu spun nimic în această privință.
- Ia să vedem... aici. În timpul experienței trebuie pronunțat un nume de femeie.
- Numele trebuie să fie dulce, plăcut, nepământean... Esmeralda! Adevărat, Esmeralda...
- A, blestem! Același gând, care mă chinuiește... Care-mi sfredelește, parcă, creierul, cu fierul roșu.
- Esmeralda... O urăsc! Din ziua în care am văzut-o pentru prima oară în piață, o urăsc! Te urăsc, Esmeralda!
- Te iubesc, Esmeralda... mereu mă urmărește cântecul tău și piciorușele tale, parcă le văd mereu, dansând pe cartea mea... nimic nu mai ajută.
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu