Otilia, sunt tare trist. Ia cântă-mi tu ceva la pian de sufletul lui Relișor, să se uite din cer el la noi așa...
Fragment audio de 11 secunde din piesa de teatru radiofonic Enigma Otiliei (1970).
Puteti regasi aceasta replica la minutul 00:48:44 in versiunea Radio a inregistrarii.
Contextul citatului
[...]
- E, a trecut o lună de când ne-a murit fiul... (plânge)
- Lasă că vă faceți voi altul... Altul?
- Primul născut poartă-n el sufletul tatălui. Ceilalți sunt niște surogate.
- Relișor ar fi ajuns cineva în țara asta nefericită, ar fi dus-o la lumină!
- Nimic, nimic, eu mă duc să mă culc.
- Otilia, sunt tare trist. Ia cântă-mi tu ceva la pian de sufletul lui Relișor, să se uite din cer el la noi așa...
- Nu pot cânta la comandă, Stănică. Acum n-am chef.
- Otilia, încearcă totuși. Știi, și mie mi-ar face plăcere. Bine.
(cântă la pian Sonata lunii de Beethoven)
- Psss! Minunat, domne! Excepțional, ce mai.
- Ce cântă? Sonata lunii. Bună, bună, domne. Grozav cântec ăsta.
[...]