Știi, m-ar bucura... deși recunosc că-i foarte cumsecade.
Fragment audio de 6 secunde din piesa de teatru radiofonic Enigma Otiliei (1970).
Puteti regasi aceasta replica la minutul 00:37:57 in versiunea Radio a inregistrarii.
Contextul citatului
[...]
- S-a înserat. Hai, dă-mi brațul și condu-mă la stoguri.
- Vreau să stau culcată pe spate și să văd cum răsar stelele și luna.
- Ce-ai zice dac-am cădea deodată-n cer? Nu ne-am mai opri. Am zbura spre abis.
- Înțeleg. Stând pe spate ai senzația că plutești aplecat peste concavitatea cerului.
- Atunci Pascalopol ar rămâne pierdut în urma noastră. Nu ne-ar mai putea ajunge.
- Știi, m-ar bucura... deși recunosc că-i foarte cumsecade.
- De ce nu-l poți suferi? N-ai niciun motiv.
- Bietul Pascalopol e atât de modest...
- Nu știu, am impresia că prezența mea îl indispune.
- Știi, începe să-mi pară rău c-am venit aici.
- Te-asigur că Pascalopol te stimează.
- Și-apoi tu... Da, voiai să spui că eu nu reprezint nicio primejdie, nu?
[...]