Iartă-mă, Larisa, te rog, iartă-mă, nu te supăra de ce-am să-ți spun, dar nu cred că ai dreptul să ceri de la mine atât de mult.
Fragment audio de 11 secunde din piesa de teatru radiofonic Fata fără zestre.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 01:26:34 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Dar dumneata ai dreptul, datoria să trăiești.
- Dar cine-o să refuze să te iubească, să te stimeze?
- Uite, chiar logodnicul dumitale... va fi fericit dacă-l vei mângâia.
- Așa vorbești? Pe soțul meu, chiar de nu-l iubesc, trebuie, cel puțin, să-l stimez.
- Și cum pot eu să stimez un om care-ndură cu nepăsare batjocura și jignirile?
- Nu, cu el am încheiat! Pentru mine, nu mai există. De-acum am un singur logodnic: dumneata.
- Iartă-mă, Larisa, te rog, iartă-mă, nu te supăra de ce-am să-ți spun, dar nu cred că ai dreptul să ceri de la mine atât de mult.
- Ce spui? Ai uitat, oare? Atunci, am să-ți amintesc tot, de la-nceput.
- Am suferit un an de zile. Un an n-am putut să te uit.
- Viața a devenit pentru mine un pustiu.
- M-am hotărât, în sfârșit, să mă mărit cu Karandîșev, primul care mi-a ieșit atunci în cale.
- Mă gândeam că-ndatoririle vieții de familie îmi vor umple existența și mă vor împăca cu ea.
[...]