Replici.net > Citate din teatru radiofonic > Generația de sacrificiu (1980)

Auzi? Gustă și ceva vinișor, ca să alunece. Eu, în viața mea, n-am mâncat fără o fărâmă de băutură.

Fragment audio de 7 secunde din piesa de teatru radiofonic Generația de sacrificiu.

Puteți regăsi această replică la minutul 00:12:24.416 în înregistrarea originală.

Contextul citatului

[...]

- Perfect, mă întorc în salon. Fiți foarte atenți. Cum auziți soneria, îi dați imediat înghețata pe tava mare de argint. Ați înțeles?

- Da, sigur.

- Oleo! Gata, șefule, ai plesnit-o. Poți să stai aicea cât vrei.

- Cât vreau?

- Și o sută de ani.

- Parcă te văd: frac, mănuși... și leafă bună și mâncare cât poftești.

- Și mâncărică? Oh, grozav ar fi.

- S-ar zice că ți-e foame, a?

- S-ar zice? Eram gata să zic.

- Cum să nu-ți fie foame? Să-ți dau ceva la iuțeală, nu?

- Boierii pot să mă aștepte înghețata, că au mâncat și-au băut cât au vrut, pe când dumneata ești nemâncat.

- Ce vrei? Salată de boeuf, curcan rece? Am și homar, dacă vrei.

- Orice.

- Auzi? Gustă și ceva vinișor, ca să alunece. Eu, în viața mea, n-am mâncat fără o fărâmă de băutură.

- Beau și eu, când am. Și dacă am, și dacă îmi dați, nu o să refuz. Se înțelege.

- Lasă-mă să te servesc eu.

- Te rog.

- Mie de la început mi-ai fost drag.

- Da?

- Eu cred că o să ducem casă bună aici.

- Ia loc la masă și poftă bună.

- Mulțumesc.

- Ce zici, Nae?

- Ce să zic... Asta-i foame veche.

- E foame de șomer, Nae.

- Nu aveți idee câtă mizerie și câte suferință e afară. Lucrătorii, meseriașii, studenții, crapă toți de foame ca niște câini. Ce e mai rău, că nu ne crede nimeni.

- Auzi, lasă, ia mai bea din Cotnariul ăsta bătrân. Știi cât are? 60 de ani.

- Să-ți spun drept. Îl simt până la călcâie. Trebuie să fie mult mai bătrân.

- Nu, nu, nu, 60 de ani.

- Nu cred, nu cred. E un nectar.

[...]

Citat aleatoriu
Generația de sacrificiu (1980)Citat din

Generația de sacrificiu

Citate din comedia Generația de sacrificiu, scrisă de Ion Valjan în 1933, cu extrase audio interpretate de mari actori români în piesa de teatru radio din 1980.

Actori (voci): Ion Lucian (Iorgu Bănescu), Ștefan Mihăilescu-Brăila (Nae), Marian Hudac (Mache), Adina Popescu (Anica), Simona Bondoc (Coralia Bănescu), Ion Caramitru (Gheorghe Vâlcu), Mihai Fotino (Dumitru State), Rodica Popescu (Felicia State).

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: