Nu știe niciodată unde și când trebuie pus apostroful sau liniuța de unire! Unde trebuie un i, unde doi de i, unde trei de i... cu un cuvânt: nu se-mpacă cu gramatica!
Fragment audio de 15 secunde din piesa de teatru radiofonic Gramatica familiei (1953).
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:53:15 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Cum, scumpe colega, nu i-ai spus încă?
- Nu, mi-a lipsit curajul. Spune-i-l dumneata.
- În sfârșit, în felul ăsta, o să aflu și eu care-i defectul.
- Fiul meu e un tânăr afectuos, ordonat, nu obișnuiește lichioruri decât foarte rar...
- Da. Are, însă, un mare defect.
- Nu știe niciodată unde și când trebuie pus apostroful sau liniuța de unire! Unde trebuie un i, unde doi de i, unde trei de i... cu un cuvânt: nu se-mpacă cu gramatica!
- He-he, atâta tot? Dar noi nu ținem la-ncurcături din astea gramaticale...
- Cred că în câteva lecții se rezolvă și cu defectul ăsta.
- Tatăl meu cunoaște pe cineva care are ac de cojocul acestui defect, nu?
[...]
