Aiurea! Gogoșile astea să le vinzi cui vrei dumneata și are timp să le asculte.

Fragment audio de 5 secunde din piesa de teatru radiofonic În Goana Trenului & Pe Drezină.

Puteți regăsi această replică la minutul 00:01:40.443 în înregistrarea originală.

Contextul citatului

[...]

- Depinde de ce-a înțeles Cănuță al nostru prin trenul de prânz. Ăla care pleacă de aici la prânz, ori ăla care ajunge la Slatina la prânz?

- Bărbate, dragă, eu cred că prea multe licenanii, procitanii și răscitanii ale pârdălniciei ăștia de depeșe te-a zărghit de tot, zău așa!

- Ce nu ți se pare limpede aicea, omule? Uite na! Scrie negru pe alb.

- Dragă tată și mamă, vă așteptăm duminică negreșit cu trenul de prânz. Na.

- Ar fi cea mai mare bucurie pentru mine să vă văd și să mă vedeți în casa mea. Cănuță.

- Păi vezi? Exact ce-ți spuneam eu. Trenul de prânz.

- Aiurea! Gogoșile astea să le vinzi cui vrei dumneata și are timp să le asculte.

- Băiatul scrie clar ca lumina zilei că ne așteaptă la trenul care ajunge în Slatina la prânz. Așadar vom pleca cu trenul acesta.

- Atunci pune-o pe Leana să cumpere bilete, dar fii atentă, zăpăcită cum e, să nu facă vreo boroboață.

- Ferit-a sfântul!

- De-altminteri, ce crezi, că vin o sută de trenuri duminica la prânz în Slatina? N-are cum să le încurce.

- Eu am impresia că tu iei prea ușor niște lucruri foarte, cum să spun eu... foarte grave. Sau care comportă, în orice caz, unele riscuri, sau unele primejdii.

- Primejdii zici? Și care-s alea, mă rog frumos?

- Cele ce ne pândesc mâine dimineață la orele 8.

- La orele 8?

- La orele 8.

- Sunt orele când vom fi nevoiți să săvârșim unul din actele cele mai primejdioase din viață.

- Vai de mine! Adică?

- Adică să mergem cu trenul.

[...]

Citat aleatoriu
Citat din În Goana Trenului & Pe Drezină

În Goana Trenului & Pe Drezină

Citate din nuvelele În Goana Trenului & Pe Drezină, scrise de Ion A. Bassarabescu, cu extrase audio interpretate de actori români îndrăgiți în adaptările de teatru radio din 1980.

Actori (voci): Octavian Cotescu, Marin Moraru, Dem Rădulescu, Mihai Fotino, Virgil Ogășanu, Tamara Buciuceanu, Melania Cârje, Ileana Stana-Ionescu

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: