Replici.net > Citate din teatru radiofonic > Mania posturilor (1963)

Eu am fost cel dintâi care am aclamat cu convicțiune și exclamațiune proclamațiunea Constituțiunii.

Fragment audio de 7 secunde din piesa de teatru radiofonic Millo director sau Mania posturilor.

Puteți regăsi această replică la minutul 00:18:34.338 în înregistrarea originală.

Contextul citatului

[...]

- Domnule directore, mă felicit că vă găsesc disponibil, căci am să vă confes un ce misterios și... oribil!

- Nu ne aude nimeni? Am să mă încredințez. O clipă.

- Dar ce are ăsta de caută pe la uși ca un trădător de melodrame?

- Domnul meu! nu mă cunoașteți?

- Nu!

- Eu sunt cetățeanul Stanciu Ciupici, al dumneavoastră devotat serb.

- Ciupici! Dumneavoastră sunteți celebrul Ciupici? Eu, domnul meu!

- Ați auzit negreșit vorbind de mine?

- Ba... niciodată!

- Mă mir, căci eu sunt cel dintâi care am aclamat cu entuziasm ziua de 5 și 24 Ghenar. Eu am fost cel dintâi care am aclamat cu frenezie Unirea țărilor sorori.

- Eu am fost cel dintâi care am aclamat cu convicțiune și exclamațiune proclamațiunea Constituțiunii.

- O! Și unde ați făcut toate acestea, domnul meu?

- Aci!

- Am dat probele cele mai necontestabile de profundul meu devotament către guvern, dar nu-s destule atâtea!

- Vroiesc astăzi să probez guvernului că nu are alt partizan mai călduros decât Stanciu Ciupici!

- Domnule directore, am descoperit o conspirațiune la Craiova cu ramificațiuni la Gorj, la Dolj și la fostul județ a Cârligăturii de peste Milcov.

- În contra cui?

- În contra guvernului!

- Cunosc pe toți complotașii, căci sunt amicul lor cel mai devotat, și pot să-i dau pre toți în mâna domnului ministru, dacă exclenția sa ar vroi să-mi facă onoarea a să încrede în devotamentul meu...

- Și dacă...

- Și dacă?

- Și dacă mi-ar da oarecare putere de acțiune.

- Cum?

- Numindu-mă aci prefect!

[...]

Citat aleatoriu
Mania posturilor (1963)Citat din

Mania posturilor

Citate din comedia Millo director sau Mania posturilor, scrisă de Vasile Alecsandri, cu extrase audio interpretate de mari actori români în piesa de teatru radio din 1963.

Actori (voci): Ion Lucian (Millo), Grigore Vasiliu-Birlic (Serviescu), Silvia Dumitrescu-Timică (Luxița), Alexandra Polizu (Lina), Adrian Pop (Tachi), George Groner (Naie), Ion Iliescu (Ciupici), Mihai Mereuță (Ion)

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: