Fragment audio de 12 secunde din piesa de teatru radiofonic Michael și Ann.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:18:44 in versiunea Bandă a înregistrării.
- Nemernicule, ticălosule, n-am să uit niciodată ce mi-ai spus!
- Ticălos? Fiindcă nu admit ca omul acela să vie aici târziu, noaptea, în absența mea? Într-adevăr, aș fi un nemernic, dacă aș admite.
- Dar a fost destul scandal în jurul tău și-al lui și, dac-aveai puțin respect față de mine...
- Acum nu mai am.
- N-ai avut niciodată.
- Va să zică, tu crezi că bârfeala aia veche și ordinară de mahala... tu crezi că eu, așadar, în toți anii ăștia, tu într-adevăr ai crezut...
- Doamne! Ce ipocrit! În ce murdărie m-ai scăldat!
- Nu face pe indignata. Ce-aș fi putut să cred? Când ne-am îndrăgostit unul de altul, singură mi-ai mărturisit c-ai mai avut amanți. Nu John, alții...
- Am fost o idioată! Trebuia să te mint. Mi-am închipuit, însă, că vei înțelege, că eram în căutare... că simțeam nevoia să iubesc ceea ce în sfârșit mi s-a părut c-am găsit la tine.
- Asta face adevărul: te face vulnerabil, te lasă descoperit. Și-n ziua-n care te vezi acuzat, tocmai de omul căruia i l-ai spus întotdeauna și-n cele mai mici amănunte, nu mai ai cu ce să te aperi. Numai minciunile apără.
- Am crezut că te pot face să pricepi acest adevăr. Că acele experiențe, acei oameni neînsemnând nimic, m-au făcut să te prețuiesc pe tine cu atât mai mult.
- Am încercat să te conving, inutil, că toate legăturile alea pe care, între noi doi, numai tu le mai ții minte, nu mai aveau nicio importanță.
- Și asemenea întâmplări, nici măcar regretabile, până la urmă, pot oricând interveni în viața unei femei, fără ca ele să o murdărească.
- Dar n-ai priceput nimic, nu poți. Ce faci? Nimic mai mult, decât reflexul stupid și imediat al unui individ masacrat de termeni... Eu, mie, al meu!
- Și-abia acum pricep, da, de ce toate femeile din piesele tale nu sunt decât marionete și păpuși infirme, lipsite de viață... Eu le-am dat viață! Viața mea, cât pot.