Fragment audio de 5 secunde din piesa de teatru radiofonic Mincinosul (1954).
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:47:22 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Dacă iei lucrurile pe care ți le-am spus drept bune, eu sunt un prieten care ți-a deschis ochii. Dacă le iei anapoda, atunci sunt omul care în orice fel va ști să dea seama de cuvintele sale.
- Te salut, signor doctor!
- Vai de mine și de mine! Biata mea reputație! Asta-i o suferință pe care nici Hipocrate și nici Galenus nu mă-nvață cum s-o lecuiesc.
- Am să găsesc un sistem de medicină morală care să mă-nvețe să tai răul din rădăcină. Totul e s-o iau din pripă, să nu las răul să se-ntindă.
- Principiis obsta, sero medicina paratur (Ovidiu, dicton cu sensul Trebuie tăiat răul de la rădăcină)
- Cele aflate de la signorul Ottavio l-au supărat într-atât pe doctorul Balanzoni, încât a năvălit ca o furtună în casă, hotărât să pedepsească aspru purtarea ușuratică a fetelor sale.
- Și acum casa doctorului este într-o mare fierbere.
- Țipetele doctorului se amestecă cu plânsetul fetelor, cu intervențiile împăciuitoare ale Colombinei, dar mai ales cu lamentările signorului Florindo, care nu știe cum să ia apărarea iubitei sale Rosaura.
- Aici, în casă, astă noapte n-a intrat nimeni.
- Știu sigur că fetelor mele li s-a făcut o serenadă.
- Tată dragă, cred că oricărei fete cinstite îi este îngăduit s-asculte o serenadă de dragoste, fără ca onoarea ei să aibă ceva de suferit.
- Da? Dar cum stă cu onoarea unei fete care primește un om străin în casă și benchetuiește cu el toată noaptea?
- Signor doctor...
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu