Replici.net > Citate din teatru radiofonic > Numai tată să nu fii!

Treabă pentru care se poate recurge cu încredere la efectivul de animale de la grădina zoologică, anume amenajată în acest scop.

Fragment audio de 10 secunde din piesa de teatru radiofonic Numai tată să nu fii!.

Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:35:39.160 in versiunea Bandă a înregistrării.

Contextul citatului

[...]

- Deoarece până și celui mai zelos tată o vizită la muzeu se poate pretinde numai în următoarele situații: 1. Campionatul este în pauză competițională. 2. Vine mama soacră în vizită. 3. Nicăieri nu rulează un film bun. 4. Plouă torențial.

- Întrucât aceste premize nu au survenit niciodată împreună în practica mea de tată de până acum, a trebuit să renunț mereu cu inima frântă la vizitarea vreunui muzeu.

- Vreau să sper că într-o eventualitate similară, colegii mei în profesiunea de tată se vor lăsa conduși de același sănătos instinct pedagogic.

- Altfel stau lucrurile cu vizitarea grădinii zoologice. Cei mai mulți dintre tați, îmbrăcând un costum nou, sunt mândri să poată stârni admirația maimuțelor.

- În afară de asta, pe lângă fiecare grădină zoologică, există și o grădină-restaurant în care te poți întrema după îndeplinirea obligațiilor paterne.

- Așadar, stimați tătici, e unul pledez pentru însușirea în toate detaliile a artei de a împărtăși copilului între 3 și 10 ani cunoștințe de zoologie, într-un mod interesant, instructiv și pedagogic.

- Treabă pentru care se poate recurge cu încredere la efectivul de animale de la grădina zoologică, anume amenajată în acest scop.

- Și am să vă mai spun un secret: pe cușca fiecărui animal este prinsă o plăcuță cu toate evenimentele importante din viața lui, inclusiv denumirea sa în latină.

- Și în timp ce puștiulică se entuziasmează de giumbușlucurile maimuțelor, elefanților și altor orătănii, dumneavoastră îi recitați tot cuprinsul afișului.

- Veți vedea cât creșteți în ochii copilului dumneavoastră, ce-o să... Succes!

- Ce faci, dragă?

- Tu nu vezi?

- Păi tocmai de aia te întreb. Tragi după tine, ditamai elefantul legat cu o zgardă?

- Ce să fac? L-am găsit lângă un gard și mi-a fost milă, dar uite că nu știu ce să fac cu el.

- Du-l și tu la grădina zoologică!

- Iar cu elefantul după tine? Nu l-ai dus la grădina zoologică?

- Ba da, am fost ieri, dar era închis, așa că am fost cu el la un film.

[...]

Citat aleatoriu
Numai tată să nu fii!Citat din

Numai tată să nu fii!

Replici cu voce alese din emisiunea Unda Veselă 1979 - Numai tată să nu fii - Manual radiofonic pentru tați începători, cu monologuri interpretate de Dem Rădulescu în rolul "conferențiarului prea bine documentat" și scurte scenete despre părinți și copii.

Actori (voci): Dem Rădulescu, Ștefan Mihăilescu Brăila, Radu Zaharescu, Rodica Popescu Bitănescu, Constantin Băltărețu, Paula Rădulescu și alții

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: