Fragment audio de 11 secunde din piesa de teatru radiofonic O zi din după-amiaza lumii.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:48:45 in versiunea Bandă a înregistrării.
- Ba știu foarte bine că-s nebun. M-a-nnebunit norocul care-a dat peste mine, până la urmă. Norocul pe care l-am dobândit, pe care îl merit, la care am dreptul, pentru care am muncit!
- Numai eu, cu fratele mezin al nevestii, acolo, în cocioaba aia mică, facem cu rândul la curățenie și gătit...
- Sunt fericit că n-am dat lovitura la oraș! Sunt fericit acolo, la țară, cu șerpii ăia cu clopoței, îi înțeleg!
- Și-i prefer oamenilor ăstora din jurul nostru care nu cred decât în vin, în bere proastă, în poșircă... Eu cred în hoinăreală, ei cred în moarte.
- Eu cred în viață! Am venit pe lumea asta cu un singur scop: să trăiesc ca un om, nu ca un vierme!
- Mama!
- Ei, ăsta-i necazul cu voi, scriitorii, nu știți care vă este menirea. Să-i ajuți pe bărbați să fie bărbați, asta e.
- Dar femeile?
- Să le-ajuți pe femei să fie femei.
- Și copiii?
- Copiii se pricep să fie copii. N-au nevoie de niciun ajutor din partea scriitorilor. N-au nevoie decât de părinți...
- Treaba voastră este să-i ajutați pe bărbați să fie soți buni și tați buni, iar pe femei să fie soții bune și mame bune.
- Dar șoarecii?
- Șoarecii n-au nicio nevoie de scriitori. Numai bărbații au nevoie de scriitori.
- Crezi că, dacă pe lumea asta ar exista oameni adevărați, și-ar fi ieșit din minți, în așa hal, bietele noastre femei?
- Cred că da...
- Ești nebun! Păi, noi le scoatem din minți!