Fragment audio de 13 secunde din piesa de teatru radiofonic Oamenii cavernelor.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 01:18:14 in versiunea Bandă a înregistrării.
- Oare n-am putea boxa?
- Nu, ăsta-i sport american.
- Ursul e european. Dacă-i dai o lovitură care să-l doară, oricât de puțin, sau nici să nu-l doară, numai să-l supere, înnebunește. Și e-n stare să ucidă.
- Boxul e rapid și violent. Nu l-ar putea înțelege niciodată. Lupta e altceva. O va asocia repede cu prietenia, cu dragostea, cu un simplu joc între animale.
- Hai, nu-ți fie frică!
- Nu, te rog! Mie mi-e teamă.
- Îl iubesc pe urs, așa cum îl iubim cu toții, dar lupta între un urs și un om...
- În orice caz, oamenii n-or să creadă niciodată că-i adevărat.
- Adevărat-neadevărat, lor le place și nouă ne-ar aduce bani pe stradă, la bâlciuri, la carnavaluri și, poate, chiar, în cele din urmă, la circ.
- Partea proastă e că eu sunt mic, nu mă potrivesc cu ursul.
- Ducele e-nalt... aproape tot atât de-nalt ca ursul și, dacă se luptă între ei, ne umplem de bani. De ce nu-nțelegeți?
- Uite, când lupt eu cu el, pare glumă. Uite, hai, hai! Nu merge. Am încercat de mii de ori.
- Dacă l-aș lovi, ceea ce am mai făcut o dată... când s-a luat după un om care-i dăduse un picior și pe care l-ar fi ucis, strivindu-l... ursul tot m-ar iubi.
- N-ar ajuta la nimic să-l lovesc. N-a înțeles niciodată de ce l-am lovit. Cum de-am putut să-i fac una ca asta, lui? Și chiar și-acum, după trei ani, tot mai e amărât.
- Unele lucruri le înțelege, altele, nu. N-a fost niciodată în stare să asocieze violența mea subită cu dragostea. Și totuși a continuat să aibă încredere în mine, așteptând mereu să înțeleagă.