Așa scria pe panglica lată a celei mai frumoase coroane cu violete de Parma pe care amicul Manolache mi-a arătat-o șoptindu-mi înduioșat.
Fragment audio de 10 secunde din piesa de teatru radiofonic Om cu noroc! (1983).
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:09:15 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Asta e, monșer, trebuie să recunosc, ți-am mai spus: sunt un om cu noroc.
- Adevărat om cu noroc. Că unuia îi dă norocul cu carul și altuia, cu cântarul.
- Și norocul amicului Manolache s-a ținut scai de el vreo câțiva ani bunișori...
- Sărmana femeie. Atât de tânără și de frumoasă și de iubită de cei apropiați.
- Ireparabilă pierdere pentru cei ce rămân veșnic neconsolați.
- Așa scria pe panglica lată a celei mai frumoase coroane cu violete de Parma pe care amicul Manolache mi-a arătat-o șoptindu-mi înduioșat.
- Alături se afla o coroană mai modestă, cu inscripția: 'Memorie eternă, Guvidi dezolat'.
- Au trecut de-atunci câțiva ani.
- Om cu noroc, mi-am zis, și o vreme am uitat de existența lui din ce în ce mai înfloritoare.
[...]