Replici.net > Citate din teatru radiofonic > Omul invizibil (1956)

Știi că un corp absoarbe lumina, o reflectă, o refractă sau face toate aceste lucruri împreună. Dacă nici nu o reflectă, nici nu o refractă și nici nu o absoarbe, el nu poate fi vizibil.

Fragment audio de 11 secunde din piesa de teatru radiofonic Omul invizibil de Herbert George Wells.

Puteți regăsi această replică la minutul 00:42:16.830 în înregistrarea originală.

Contextul citatului

[...]

- Și având 22 de ani, plin de entuziasm, mi-am zis: O să-mi consacru viața acestei probleme.

- M-am pus pe muncă. Și într-o zi, am găsit un principiu general al pigmenților și-al refracției. O formulă, o expresie geometrică cuprinzând patru dimensiuni.

- În caiete... în caietele pe care mi le-a furat vagabondul, se găsesc minuni.

- Asta nu era o metodă, ci doar o idee care putea conduce la o metodă prin care putea să devină posibilă scăderea indicelui de refracție al anumitor substanțe până la cel al aerului.

- Da. Ciudat! Totuși, nu înțeleg. Până la invizibilitate mai e un drum lung.

- O, desigur. Dar gândește-te.

- Vizibilitatea depinde de acțiunea corpurilor vizibile asupra luminii.

- Știi că un corp absoarbe lumina, o reflectă, o refractă sau face toate aceste lucruri împreună. Dacă nici nu o reflectă, nici nu o refractă și nici nu o absoarbe, el nu poate fi vizibil.

- Gândește-te la toate lucrurile care sunt transparente și totuși nu par să fie. Hârtia, de pildă. E făcută din fibre transparente. Unge cu ulei hârtia, desființând reflexia și refracția interioară, și hârtia devine transparentă ca sticla.

- Și nu numai hârtia, dar și fibra de bumbac, de lână, de lemn și osul, Kemp. Carnea, Kemp, pielea, Kemp, unghiile și nervii, Kemp.

- De fapt, întreg omul... afară de hemoglobină, colorantul roșu al sângelui, și de pigmentul părului, toate sunt făcute din țesut transparent. Incolor.

- Gândește-te la meduzele care sunt invizibile în apa mării.

- Și... ce ai făcut?

- Am lucrat foarte greu. Mi-am făcut cercetările în secret.

- Și într-o zi, am descoperit că hemoglobina poate fi făcută incoloră, păstrându-și totuși toate funcțiile sale.

- Imposibil!

[...]

Citat aleatoriu
Omul invizibil (1956)Citat din

Omul invizibil (1956)

Citate memorabile din Omul invizibil de Herbert George Wells, cu extrase audio interpretate de mari actori români din înregistrarea realizată de Teatrul Național Radiofonic în anul 1956 după romanul cu același nume.

Actori (voci): Tudorel Popa (Griffins Omul Invizibil), Hristu Nicolaide (Domnul Hall), Eugenia Bosânceanu (Doamna Hall), Octavian Cotescu (Thomas Marvel), Ion Manta (Doctorul Kemp), George Trestian (Domnul Gibbins), Iulian Necșulescu (Povestitor), George Demetru (Vicarul Bunting)

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: