E o catedrală uitată. Oamenii atât s-au istovit clădind-o, încât cum i-au pus moțul săgeții în vârf, au uitat-o.
Fragment audio de 17 secunde din piesa de teatru radiofonic Paracliserul (1990).
Puteti regasi aceasta replica la minutul 00:02:05 in versiunea Radio a inregistrarii.
Contextul citatului
[...]
- Le pun oamenilor făclia în mână, și atât.
- Mă retrag într-un colț și mă uit cum se roagă.
- E cineva acolo? Acolo e cineva? Nu e nimeni...
- Cine ai vrea să se roage? Aici, în catedrală, nu intră nimeni. Numai eu am dat buzna.
- Adică, m-am pomenit aici. M-am pomenit cu lumânarea-n mână și cântând: 'Veșnica pomenire!'
- De când mă știu, nu-mi amintesc să fi văzut și pe altcineva intrând.
- E o catedrală uitată. Oamenii atât s-au istovit clădind-o, încât cum i-au pus moțul săgeții în vârf, au uitat-o.
- 'Bine c-am făcut-o și pe asta' - au zis, și-au început să se gândească la altceva.
- În orice caz, nu la altă catedrală.
- Nu se mai fac catedrale. Asta e ultima. Iar eu sunt ultimul.
[...]