Eu aș vrea să înalț un imn pânzelor albe. Acestor formidabile pânze albe - până în care ne-a fost dat să gândim.
Fragment audio de 14 secunde din piesa de teatru radiofonic Paracliserul (1990).
Puteti regasi aceasta replica la minutul 00:11:43 in versiunea Radio a inregistrarii.
Contextul citatului
[...]
- Iar dacă-l mai lungim puțin, nici nu trebuie să mai fie nimeni la celălalt capăt:
- Mișcarea se face de la sine. O adiere, un trosnet - mecanismul merge singur. Vâj, vâj, vâj, vâj!
- Eu mă uit - și stelele răsar pe altă planetă.
- Eu vorbesc, și tună și fulgeră pe altă planetă.
- Poftim ce-mi trece prin cap! Eh, gânduri, împinse până-n pânzele albe.
- Eu aș vrea să înalț un imn pânzelor albe. Acestor formidabile pânze albe - până în care ne-a fost dat să gândim.
- Pot fi de nori, pot fi de aer mai rar, pot fi de prăpastie absolută.
- Noi trebuie să ne împingem până acolo. Până în pânzele albe...
- Cine mă ajută să trag la galere prin oceanul ăsta de fum?
[...]