Replici.net > Citate din teatru radiofonic

Replici și citate audio din Părintele Serghei - pagina 7

Copertă Părintele Serghei

Voci celebre ale scenei românești îi dau viață operei Părintele Serghei de Lev Tolstoi. Descoperă o colecție de citate încărcate de profunzime, acompaniate de interpretări audio emoționante și evocatoare ale unor actori renumiți din piesa de teatru radiofonic din 1996.

Actori (voci): Ovidiu Iuliu Moldovan (Părintele Sergei), Constantin Codrescu (Starețul Ambrozie), Sanda Toma (Prințesa Kasațki), Mirela Gorea (Varvara) și alții

61 Abia acum am înțeles că sunt un păcătos, că sunt un ponegritor, un înșelător.

62 Acesta e? Cred că trebuie să fi fost preot. Are o ținută demnă, deși e-n zdrențe.

63 Acolo ar fi trebuit să te oprești, au odăi în care puteai fi găzduită.

64 Acolo ești Tu, Doamne, ești tu, cu cetele Tale de îngeri, vreau să cred asta, să sper, Doamne, ajută și iartă necredinței mele!

65 Acolo unde sunt atâtea tinere frumuseți vin și ofițerii, ca muștele la miere.

66 Acum cred că am ajuns la un liman.

67 Acum e pustnic la mănăstire.

68 Acum, mai nou, s-a apucat să ia lecții de dans. -Da, se pregătește să strălucească și în saloane.

69 Acuma am fugit la unchiul Ivan, dar mi-e teamă că mă ia înapoi.

70 Adorabilă prințesă Varvara, dansăm? -Dansăm.

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: