Fragment audio de 10 secunde din piesa de teatru radiofonic Părintele Serghei.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 01:06:03 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Du-te la unchiul tău, el a avut tot timpul grijă de tine.
- Nu am ce căuta la el! Nu mă poate înțelege. Numai cu dumneata mi-e bine. Mângâie-mă, te rog. Am așteptat atât de mult asta, acum e bine, sunt fericită.
- Ce faci? La ce ispită mă supui? Așa-mi răsplătești tu binele pe care ți l-am făcut?
- Așa mă pricep eu, părinte, aș vrea să-ți dau tot trupul și sufletul meu.
- Trupul meu, care e jinduit de omul acela rău... Dar eu vreau să ți-l închin ție, cu recunoștință. Uite-mă, asta sunt eu.
- Asta-i tot ce am și tot ce pot să-ți pun ție la picioare, te rog, nu mă îndepărta!
- Uite sânii mei, cum îți încap în palme...
- Sunt ca niște cupe din care pot bea vinul vieții.
- Uite-mă goală, părinte... hainele astea sunt urâte, și eu vreau să fiu frumoasă pentru dumneata.
- Pentru tine, Serghei... pentru tine... frumoasă... și caldă și bună...
- Fetiță... Femeie... tu, care mi te încredințezi mie, ești primăvara din iarbă, din flori... ești pământul, ești cerul...
- Doamne-Dumnezeule, Rege al înaltului, mângâietorule, vino să mă vindeci. Scapă-mă, Doamne, de ispitirea trupului și-al gloriei omenești care mă supune. Mântuiește-mi sufletul.
- Unde e izvorul de apă vie care curgea în mine când mă luptam împotriva ispitei și puteam s-o înfrâng?
- Rugăciunea mea face minuni pentru ceilalți, dar eu, Doamne, nu pot primi de la Tine eliberarea de patimile meschine, mă las cuprins în mrejele diavolului.
- Dac-aș putea să isprăvesc odată cu mine... M-am crezut un sfânt și, iată... ce să fac acuma, Doamne? Ce să fac? Să mă arunc în râu?
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu