Replici.net > Citate din teatru radiofonic > Ploșnița (1955)

Poartă ciorapi negri, dar când se rup, nu și-i cârpește. De obicei, își mânjește piciorul cu vax. Grăbit cum era, l-am văzut de dimineață mânjindu-și gaura ciorapului cu creion chimic! Păi și fără creion chimic e negru pe picioare!

Fragment audio de 20 secunde din piesa de teatru radiofonic Ploșnița (1955).

Puteți regăsi această replică la minutul 00:17:45.096 în înregistrarea originală.

Contextul citatului

[...]

- Unde mi-s cizmele? Iar mi-ați rătăcit cizmele! Ce vreți voi, mă? Să le pun în fiecare seară la gară, la bagaje de mână? Sau, dracu mai știe, la bagaje de picioare? Așa vreți voi?

- Cizmele le-a luat Prisîpkin și s-a dus să se întâlnească cu vițica aia a lui. Ce mai ocăra când le-ncălța... Le-ncalț pentru ultima oară, zice. Iar diseară chiar o să apar în țoale noi, mai potrivite, zice, cu noua mea situație socială.

- Auzi licheaua! Și poftim ce murdărie a început să lase pe urma lui! Până și gunoiul pe care-l face are un fason mai... mai nobil, mai delicat.

- Altădată nu vedeai decât sticle de bere goale lângă o coadă de pește putred. Iar acuma, numai cutii de sardele prima, dopuri poleite și cravate în culorile curcubeului!

- Ia mai lasă gogomăniile! Și-a cumpărat și băiatul o cravată nouă și gata, ați și tăbărât pe el!

- S-a ajuns, nici nu se mai uită la tine! A început să-și dea niște aere...

- Poartă ciorapi negri, dar când se rup, nu și-i cârpește. De obicei, își mânjește piciorul cu vax. Grăbit cum era, l-am văzut de dimineață mânjindu-și gaura ciorapului cu creion chimic! Păi și fără creion chimic e negru pe picioare!

- Piciorul nu era murdar pe locul unde era rupt ciorapul. Și atunci, nu era mai bine să-și îmbrace invers ciorapii? Dreptul pe stângul și stângul pe dreptul, poate că așa îi potrivea mai bine.

- Mă, te găsiși! Inventatorule! Baremi brevetează-ți patentul, să nu-ți fure careva ideea!

- Ia uite ce murdărie e pe masă.

- Dar asta ce-i? Ia poftim de vezi! Poftim de vezi! Cărți de vizită! Și-a tipărit cărți de vizită!

- Pierre... Skrîpkin.

- Prisîpkin și-a inventat un nume nou! Ce e aia Prisîpkin, nu? Ăsta-i nume, Prisîpkin? Pe când Pierre Skrîpkin nu e un nume, e o adevărată romanță!

- Chiar așa. Pierre Skrîpkin...

- E elegant, e minunat!

[...]

Citat aleatoriu
Ploșnița (1955)Citat din

Ploșnița (1955)

Citate din comedia Ploșnița, scrisă de Vladimir Maiakovski, cu extrase audio interpretate de mari actori români în piesa de teatru radio din 1955.

Actori (voci): Ion Lucian (Prisîpkin), Radu Beligan (Crainicul), Ana Barcan (Zoia Beriozkina), Nineta Gusti (Elzevira Renaissance), Maria Wauvrina (Rozalia Renaissance,) Nicolae Gărdescu (Oleg Baian), Nicolae Sireteanu (Profesorul), Willy Ronea (Directorul grădinii ZOO), Ion Gheorghiu (Administratorul), Aurel Rogalski (Președintele comitetului orășenesc), Ionescu Gion (Oratorul), Constantin Ramadan (Desculțul), Ștefan Ciubotărașu (Strungarul), Olga Tudorache (Fata), Sandu Sticlaru (Servitorul), Benedict Dabija (Flăcăul), Victor Moldovan (Inventatorul), Dem Savu (Frizerul), Paul Sava (Ghidul), Constantin Mitru (Tehnicianul bătrân)

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: