Bine, bine, asta e treaba ta, că de-aceea ești jurist și de-aia ai rămas repetent.

Fragment audio de 2 secunde din piesa de teatru radiofonic Siciliana de Aurel Baranga.

Puteți regăsi această replică la minutul 00:27:02.053 în înregistrarea originală.

Contextul citatului

[...]

- Nu găsești că e prematur să vorbești de ratare?

- Și ca ratat, dacă vrei să te realizezi, trebuie să o iei din timp.

- Asta așa e.

- Nikaloe, prietenul meu, de care ți-am vorbit, și domnișoara doctor Androne. Și acum, fii atent, Nikaloe.

- Sunt foarte atent, da.

- Cum spuneai că suntem figura aia, domnișoară Fifi, Siciliana?

- Siciliana.

- Despre asta e vorba, Nichi: despre mine, campionul pe Ardeal, domnișoara și noi trei, Siciliana. Ai înțeles?

- Da, tot. E foarte coerent și foarte simplu.

- Atunci, urmărește-mă. Dacă, e o ipoteză, dacă mă însor cu domnișoara, am șanse să rămân în București?

- H.C.M., numărul 137391, din nouă sute cincizeci și unu.

- Perfect.

- Soția mea, mai exact, pseudo soția mea, soția mea aparentă, sau prezumtivă, sau ipotetică... n-are importanța, asta fiind o chestie absolut intimă a noastră, așa, are dreptul să rămână și ea în București?

- HCM 947368 pe cincizeci și unu.

- Același HCM?

- Nu, ăsta e altul, dar cu un conținut analog, completându-l.

- Bine, bine, asta e treaba ta, că de-aceea ești jurist și de-aia ai rămas repetent.

- Atunci înseamnă că ne putem căsători?

- Evident!

- Și divorța?

- Clar!

- Sigur? E sfânt!

- Măi, măi... am impresia că divorțul ăsta e o chestie mai complicată, nu e atât de simplu.

- Nikaloe, nu te juca! Aici e o problemă serioasă!

- Răspund cu capul, mă! Dar, de capul tău ce se alege?

- Ce o să spună...?

- Cine?

- Hai, că știi tu.

- Nu înțeleg.

- Persoana, mă.

- Care persoană, mă?

- Mă, Bebe, mă, tu ai înnebunit de tot, mă.

- Ființa, mă.

- Care ființă, mă?

- Muki!

- A, Muki, trebuie să înțeleagă, domne.

[...]

Citat aleatoriu
Citat din Siciliana

Siciliana

Citate din comedia Siciliana, scrisă de Aurel Baranga, cu extrase audio interpretate de actori români îndrăgiți în piesa de teatru radio din 1968.

Actori (voci): Grigore Vasiliu-Birlic (Tache Valsamache), Alexandru Giugaru (Androne), Coca Andronescu (Fifi), Dem Rădulescu (Tiberiu), Mihai Fotino (Nichi), Nataşa Alexandra (Jeni), Florin Vasiliu (Bebe), Rodica Tapalagă (Muki), Eugenia Bamee (Tinca), Armand Stambuliu (Crainicul

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: