Fragment audio de 9 secunde din piesa de teatru radiofonic Soldatul fanfaron.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:05:22 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Ea plânge, se frământă ne'ncetat, căci îl iubește, încă, pe Pleucid, întâiul meu stăpân.
- Iar eu, perfid, ca să-mi răzbun pe Pyrgopolynice, lui Pleucid i-am scris în mare taină să vină la Efes.
- Și el veni și-a tras în gazdă la un cetățean a cărui casă este peste drum de casa noastră, Periplecomen, un vechi prieten al familiei sale, ce-i gata să ne vină-n ajutor.
- Iar, ca să poată convorbi ușor Pleucid cu fata, am făcut în zidul care desparte cele două case o ușă ascunsă, bine chibzuită, de toți ai casei strașnic tăinuită.
- Să nu vă mire, deci, când veți vedea cum fata este când la noi în casă, și când în casa cea învecinată...
- Iar sclavul ce-o păzește, un biet neghiob cu numele Sceledrus, habar n-are că fata poartă aripi la picioare!
- Dar iată-l pe sodatul fanfaron! Pe Pyrgopolynice, însoțit de Artotrogus...
- Care-i parazit la noi în casă, un lingușitor, ținut pe băutură și mâncare.
- Ssst! m-ascund colea, să-i ascultăm ce spun...
- Să-mi îngrijiți de scut, să-l curățați! Ca soarele senin să strălucească! Când l-or vedea dușmanii, să orbească!
- Tu, spada mea, mai ai răbdare, nu plânge, nu te vei căi, că nu-ți dau întrebuințare. Te simt cum te frămânți, cum vrei să-i tai pe dușmani ca pe miei, dar visul ți-l vei împlini.
- Hei, Artotrogus! Parazite, unde piei?
- Aici, slăvite! Eu, sclavul prea supus al tău...
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu