Fragment audio de 7 secunde din piesa de teatru radiofonic Un caz clinic.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 01:35:11 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Eram un animal mândru, nu? Un leu falnic, un cal în galop... eram rege, îți amintești? Iar acum, privește... M-au lucrat bine, așa e?
- O să vorbim mai târziu de lucrurile astea. Mai târziu, acasă. Acum, îmbracă-te, te rog, hai, îmbracă-te. Trebuie să te grăbești.
- Chiar dacă mă ridic și dacă mă-mbrac și ies cu voi, n-o s-ajungem niciodată, nu. E prea departe, acum drumul e prea lung.
- Sunt cinci etaje deasupra mea, un munte, mamă. Un munte, înțelegi tu?
- A, ce repede m-au zăvorât în văgăuna asta cu micile lor minciuni! Cu micile lor măsluiri... și eu, care-i credeam ca un imbecil!
- Au isprăvit repede. Acum mi-ar trebui ani întregi ca să urc iarăși până în vârf. Și de-aici...
- O să ieșim direct în grădină, nu trebuie să urcăm nicio scară. Mașina e în fața grilajului.
- Acoperă-te bine, dacă te simți slăbit, o să te ajutăm.
- Nu, e prea departe, n-o s-ajungem niciodată.
- Te implor, o să discutăm mai târziu despre toate astea, acum trebuie să te-mbraci. Hai, pune-ți haina asta așa, foarte bine.
- Cu surâsurile și complimentele lor... era o bătaie de joc, nimic altceva decât o bătaie de joc, nu-i așa, mamă? Cu zâmbetele și complimentele lor m-au ruinat.
- Claretta! Farseur, bufon! Râzând mereu, țopăind mereu ca un bufon!
- Haide repede, așa, aici, îmbracă și cealaltă mânecă.
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu