Fragment audio de 4 secunde din piesa de teatru radiofonic 11 Scenete și Glume cu Dem Rădulescu.
Puteți regăsi această replică la minutul 00:07:47.300 în înregistrarea originală.
Contextul replicii
[...]
- Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa și așa.
- Ani de zile n-am avut probleme cu telefonul. Când suna, știam că mă caută cineva. Când sunam eu pe cineva, știam că plătesc adiționale și totul era normal.
- Îi ascultam cu neîncredere pe colegii mei, care mi se plângeau că, schimbându-li-se numărul, s-au pomenit cu fostul număr al vreunui minister sau al unui spital, fiind sunați de minut în minut de solicitanți nerăbdători.
- Râdeam. Aveam impresia că exagerează, că vor prin asta să-și motiveze întârzierile, absențele, deficiențele.
- Dar într-o bună zi, care numai bună nu s-a dovedit a fi...
- M-am pomenit cu o adresă din partea Telefoanelor, o adresă prin care eram înștiințat că mi se schimbă numărul începând cu ziua de... Nu mi-am făcut probleme, doar nu o să-mi dea tocmai mie telefonul Gării de Nord.
- Le-am comunicat rudelor și prietenilor noul număr și mi-am văzut de treabă.
- Iar când, în ziua respectivă dimineața... Ah, da, a sunat telefonul, am ridicat receptorul fără nicio teamă.
- Alo?
- Nu e Teatrul Vesel?
- Vai de mine! Și eu ce mă fac? Voiam bilete la Comedia O Halbă de Citronadă.
- Alo?
- Stai, aici nu e...
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu