Dar știi bine, bunico, că eu n-am fost niciodată în Cochin China, nici n-am auzit de Wakawak!

Fragment audio de 5 secunde din piesa de teatru radiofonic 14 Momente Vesele cu Dem Rădulescu.

Puteți regăsi această replică la minutul 00:44:25.618 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- Dar ce-i asta? Ce-i asta? Sperjur!

- Poate că acum, când se prezintă în fața poporului în calitate de candidat la postul de guvernator, domnul Mark Twain va binevoi să explice cum se face că în 1863 a fost condamnat pentru sperjur în prezența a 34 de martori din Wakawak, Cochin China?

- Scopul acestui sperjur fiind de a fura de la o sărmană văduvă și de la copiii ei lipsiți de apărare o mică plantație.

- Singurul sprijin ce le mai rămăsese acestor nenorociți.

- Domnul Twain este dator față de sine însuși, ca și față de marele popor căruia-i cere voturile, să facă lumină în această chestiune!

- Ai citit ziarul?

- Dar știi bine, bunico, că eu n-am fost niciodată în Cochin China, nici n-am auzit de Wakawak!

- Asta încă nu-i nimic! Citește și gazeta asta, uite-o.

- Asta ce e? Un fapt semnificativ.

- Va binevoi oare noul candidat la postul de guvernator să explice unor concetățeni ai dumisale care vor avea nenorocirea să voteze pentru el neînsemnatul fapt că alor săi colegi de bancă din Montana...

- Le dispăreau din când în când mici obiecte de valoare care erau apoi totdeauna găsite la domnul Mark Twain în valiza sa. Adică, în ziarul în care își înfășura catrafusele.

- Astfel că s-au văzut siliți, ca spre binele lui, să-i dea un avertisment prietenos și, ungându-l cu catran și tăvălindu-l în fulgi, să-l plimbe călare pe o prăjină, sfătuindu-l apoi să lase gol locul pentru totdeauna pe care-l ocupa de obicei.

- Va binevoi el oare?

[...]

Citat aleatoriu