Omul cu mârțoaga

Copertă Omul cu mârțoaga

Colecție de replici memorabile din piesa de teatru "Omul cu mârțoaga" de George Ciprian. Fiecare replică este însoțită de un fragment audio.

Actori (voci): Octavian Cotescu (Chirică), Marcel Anghelescu (Varlaam), Septimiu Sever (Nichita), Dana Comnea (Ana), Nineta Gusti (Fira), Florin Scărlătescu (Omul cu idei), George Măruță (Stăpânul calului), Nicu Dimitriu (Proprietarul), Ștefan Mihăilescu-Brăila (Provincialul) și alții

Data înregistrării: 1964

Filtrer par titres     Affichage # 
# Titre de l'article
591 Nu mă mai despart de copii.
592 Nu mă mai despart de copii. -Poți veni împreună cu ei și dacă Chirică se-voiește, îi vom lua cu noi pentru un timp oarecare.
593 Nu pricep nimic. -Cu atât mai rău.
594 Nu pricepi, omul lui Dumnezeu, că mă faci și pe mine de râs? -Pe dumneata? -Păi se-nțelege!
595 Nu pricepi, omule că ce scrie în ziar este o infamie, ca și-atâtea altele?
596 Nu scrie nimic într-însa. Doar semnătura: Ana. -E destul.
597 Nu se poate! E posibil? Faraon conduce lotul!
598 Nu știu, dar ce te-a făcut să ghicești în răpciugosul de ieri pe nebiruitul de azi? După ce te-ai luat? Învață-mă și pe mine secretul.
599 Nu sunt chiar atât de sălbatic pe cât spun gurile rele.
600 Nu sunt decât 2 minute de când spuneai că mă iubești mai mult decât pe tine însăți. -E adevărat, dar era înainte.
 
<< << < 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 > >> >>
Pagina 60 din 84

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: