Știu că s-au strecurat erori ciudate în aceste publicații.

Fragment audio de 6 secunde din piesa de teatru radiofonic Ce înseamnă să fii Onest.

Puteți regăsi aceasta replică la minutul 01:09:36 in versiunea Bandă a înregistrării.

Contextul replicii

[...]

- Cred c-ar fi indicat să fac unele cercetări preliminare.

- Mr Worthing, are Miss Cecily Cardew vreo legătură cu una din gările principale din Londra? Doresc o simplă informație.

- Până ieri nu știam că există familii sau persoane care-și au originea într-o gară...

- Miss Cardew este nepoata răposatului Thomas Cardew din Belgrave Square, numărul 149 din Londra, din Gervase Park, Dorking, Surrey și din strada Sporran, Fifeshire.

- Sună destul de mulțumitor. Trei adrese inspiră întotdeauna încredere, chiar și la negustori... Dar ce dovadă pot avea că sunt adevărate?

- Am păstrat cu grijă anuarele oficiale din acea vreme și vi le țin oricând la dispoziție.

- Știu că s-au strecurat erori ciudate în aceste publicații.

- Avocații familiei Cardew sunt domnii Markby, Markby și Markby.

- O firmă cu renume de primul rang, în avocatură. Am aflat că unul dintre ei este văzut din când în când la serate oficiale. În privința asta sunt mulțumită.

- Foarte drăguț din partea dv...

- Am, de asemenea, în păstrare și sper c-o să vă bucure, certificatele lui Miss Cardew, de naștere, de botez, de tuse măgărească, de recensământ, de vaccinare, de confirmare și de pojar, atât varianta germană, cât și cea engleză.

- A, după cum văd, o viață plină de incidente! Deși prea agitată, pentru o fată tânără. Eu, una, nu sunt defel de acord cu experiențele premature.

- Se apropie timpul de plecare. Nu avem nicio clipă de pierdut!

[...]

Citat aleatoriu