Fragment audio de 13 secunde din piesa de teatru radiofonic Don Carlos (1955).
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 01:06:55 in versiunea Bandă a înregistrării.
- De ce-ai tăgăduit?
- Am primit să stau de vorbă cu don Carlos. Mă rugase stăruitor.
- Și-am făcut aceasta fiindcă n-aveam poftă să vorbesc cu majestatea voastră despre ele, de față cu slujitorimea curții.
- Vorbești cu multă îndrăzneală, doamnă.
- Și mai era o pricină, și-anume că-n inima părintelui său, Carlos cu greu găsește-acea dreptate care i se cuvine.
- Eu... și n-am de ce s-ascund, pun mare preț pe dânsul. Și-l iubesc ca pe o rudă scumpă, ca pe un om odinioară socotit drept vrednic să poarte un nume care pentru mine era mai potrivit.
- Nu m-am putut obișnui cu gândul că el, mie, de-aceea, tocmai, trebuie să-mi fie mult mai străin decât oricare om, fiindcă-n trecut mi-a fost mai drag decât oricare om.
- Dar, dacă poate politica să-nnoade după plac și să-ntărească legături, nu poate la fel de lesne să le și sfărâme.
- Dacă-i așa, și dacă greutatea cumplită a învinuirii care apasă asupra-ți mai sporește-acum abia cu un suflu, numai... și dacă-s înșelat, atunci să știi că va fi vai de tine și vai de mine!
- Și-atunci chiar sânge ar putea să curgă!
- Eu pe mine însumi nu mă mai cunosc. Nu-mi pasă nici de lege, nici de datini, nu-mi pasă nici de vocile naturii, nici de tratate între națiuni!
- Ce mult te plâng eu, sire!
- Să mă plângi? Nu-mi trebuie mila unei țiitoare!
Citat aleatoriu