Am cucerit o ființă stranie într-o singură clipă, ca pe urmă să aflu că succesul meu se datora unei indicații medicale... Eu eram de mult prevăzut, existam acolo, pe rețetă, lângă vitamina B complex...

Fragment audio de 22 secunde din piesa de teatru radiofonic Don Juan moare ca toți ceilalți.

Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:37:23 in versiunea Radio a înregistrării.

Contextul replicii

[...]

- Atunci de ce mă tulbură atât de tare prezența sexului opus, ca să folosesc limbajul civililor?

- Cum se explică acest mister?

- Am ajuns să fiu inhibat, și la propriu și la figurat...

- Când văd o femeie, mă topesc de fericire, mă pierd cu firea, nu pot să leg o vorbă, n-am conversație. Mă îndrăgostesc imediat.

- Din pricina acestei stări de extaz aproape mistic, nu mai sunt capabil de nimic, mă inhib.

- Să nu te chinuie succesul la femei. Nu există nimic mai ridicol pe lumea asta ca bărbatul care se laudă cu succese la femei.

- Am cucerit o ființă stranie într-o singură clipă, ca pe urmă să aflu că succesul meu se datora unei indicații medicale... Eu eram de mult prevăzut, existam acolo, pe rețetă, lângă vitamina B complex...

- Fără mediocritate nu se poate cuceri o femeie. Fără mediocritate nici măcar copii nu se pot face...

- Numai ceea ce e artificial leagă oamenii, asta o știu până și scriitorii.

- Femeile au despre amor o imagine stabilită de literatură, de filme, de posturile de televiziune, de reviste, de aspirațiile lor și așteaptă ca viața să le confirme această imagine falsă.

- Femeile caută această imagine falsă și bărbatul inteligent renunță de bună voie la felul lui de a fi și se conformează acestei imagini trase de păr. Atunci cele două imagini false se întâlnesc și se pupă.

- Pasiunea erotică se naște din eroare, dar e necesar ca eroarea să se producă simultan, altfel n-am făcut nimic.

- Pricepi?

[...]

Citat aleatoriu