Fragment audio de 14 secunde din piesa de teatru radiofonic Iona.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:09:56 in versiunea Bandă a înregistrării.
- Nimic? Nimic. Atunci, ce naiba atârna așa? A, înțeleg. Norul acela. Își culcase umbra exact pe năvodul meu.
- Mai bine m-aș face pescar de nori. Azi unul, mâine altul. Aș aduce repede potopul. Că la nori am noroc.
- Tot în voi mi-e speranța.
- Plevușca, săraca. Ea duce greul mărilor și oceanelor.
- Sunt ai mei, particulari.
- Au mai fost prinși odată.
- Îi țin pe fereastră. Lumina le face bine, ea conține fel de fel de substanțe. Îi îngrașă, îi înveselește. Numai că nu le dă drumul.
- Cum să le dea? Sunt pescar și trebuie să se găsească oricând un pește și-n casa mea. Altfel ce-ar zice lumea?
- Când le arunc mâncare dimineața, rămân și eu așa, privindu-i. Uneori stau ceasuri întregi.
- Dacă n-ai chef să te duci să prinzi alții, zice soția mea, care mă iubește, nu te mai uita așa la ei. Că mor și ăștia. Ea mă iubește, dar nu când stau și mă uit la pești.
- N-ar fi exclus să moară din privirea mea. Că am o privire otrăvită. Pe ce-mi pun ochii - moare. Așa zice ea. Eu parcă n-aș crede. Dacă era așa, nu murea și ea? Ehe! De când!
- Dar ei tot or să se isprăvească.
- Pentru că de câte ori plec la pescuit, iau și acvariul. Când văd că e lată rău, am stat o zi întreagă degeaba, scot undița și-o arunc în acvariu.
Citat aleatoriu