Fragment audio de 8 secunde din filmul Directorul nostru (1955).
Puteți regăsi această replică la minutul 00:47:11.265 în versiunea TV/Peliculă a filmului.
Contextul citatului
[...]
- Tot la Ionescu trebuie să mă duc.
- Ionescule, pe crucea mea, dacă mi s-ar fi arătat astă-noapte cuvioasa Paraschiva și-ar fi început așa... Drept credinciosule Gheorghe, ia seama, grijește-te de păcate, că necuratul umblă să te piardă.
- Și apoi mi-ar fi povestit cu de-amănuntul ce avea să mă aștepte la birou... Așa cum mă știu eu, cu frica în Dumnezeu, poate tot n-aș fi crezut.
- Nene George, rezumă-te.
- Mă rezum la maximum.
- Aș fi fost în stare, adică spun, să pun la îndoială încunoștințarea Sfintei. Și eu nu sunt omul care să ia în deșert povețile Sfinților, mai ales ale cuvioasei Paraschiva, care e patroana casei noastre.
- Vino la chestiune, frate.
- Viu-viu, am ajuns.
- Iată, cuvioasa Paraschiva nu mi s-a arătat. N-am avut bătaie de ochi sau tremuri de geană, nici vreun alt semn. -Ei, și?
- Directorul m-a chemat la 9 și jumătate, la el.
- Liniștește-te, nene, George. Nu lua lucrurile așa de tragic.
- Ce să mă liniștesc, Ionescule? De mâine trebuie să-mi caut altă slujbă.
- Dar ce nevoie era să mă cheme directorul la el pentru treaba asta? Într-un caz ca acesta te cheamă cineva de la cadre, îți pune la repezeală câteva lucruri neplăcute și te duci, dus.
- Să mă scoată din slujbă dacă e ordin și trebuie, dar de ce să mă fiarbă așa?
- Eh! Nu te pierde cu firea.
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu