Fragment audio de 7 secunde din piesa de teatru radiofonic Don Carlos (1955).
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:49:28 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- A, v-am înțeles acum... Dac-ar fi fost complotul gata de pe-atunci, minunea lui sfântul Dominic s-ar fi pierdut.
- Ce credeți voi? Că nu-mi dau seama cu câtă voluptate, acum, gustați priveliștea durerii și-a mâniei mele?
- Că nu-mi dau seama cum zelosul duce, de nerăbdare arde să câștige favoarea ce-ar fi avut-o fiul meu și cum cucernicul părinte ar vrea să înarmeze micul lui necaz cu brațul tare al mâniei mele?
- Mai am și eu voință! Și, de-i vorba să mă-ndoiesc, atunci, mai bine-ncep cu voi!
- N-a meritat credința noastră să fie tălmăcită așa.
- Credința? Credința dă de veste să te aperi de crime viitoare. Răzbunarea vorbește doar de cele ce-au trecut.
- Pot fi dovezi acolo unde ochii nu pot pătrunde?
- Voi chema în curând pe nobilii regatului și, stând în fruntea lor, voi judeca eu însumi.
- Plecați! În sala de audiențe veți aștepta noi ordine. Plecați!
- Și-acum, o, Providență! dă-mi un om, dă-mi un prieten, am nevoie adâncă de adevăr!
- De-aceea, dă-mi, o dă-mi pe acel om rar! Ales, deschis la suflet, cu mintea limpede și ochii senini, cu al cărui ajutor să-l pot găsi.
- Azvârl acuma sorții. Dintre mii de oameni care se-ngrămădesc în jurul soarelui puterii, fă-mă să aflu pe-acel unic om ales.
- Să vină contele de Lerma!
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu