Replici.net > Citate din teatru radiofonic > Drum fără sfârșit

- În orice câmpie poți găsi ceva să-ți amintească de viața pe care-o duci: o pungă de plastic, un ziar vechi, un muc de țigară, o cutie goală de conserve, lucruri care se găsesc peste tot.
- Mărturiile civilizației noastre, din păcate.

Fragment audio de 20 secunde din piesa de teatru radiofonic Drum fără sfârșit.

Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:22:11 in versiunea Bandă a înregistrării.

Contextul citatului

[...]

- Să nu dramatizăm, am ajuns, pur și simplu, într-un loc necunoscut de câmpie, atâta tot.

- Și totuși e ceva care-mi scapă. Ceva ce nu înțeleg...

- Ce anume?

- Nu există, de jur-împrejur, nicio urmă de viață, niciun motel, nicio casă.

- Da, nu e...

- Nicio antenă de televizor, care să se întrevadă undeva, în depărtare.

- Nu se vede niciun bar, nicio stație de benzină.

- Dar ce vrei să găsești, omule, în mijlocul câmpiei, magazin cu autoservire?

- În orice câmpie poți găsi ceva să-ți amintească de viața pe care-o duci: o pungă de plastic, un ziar vechi, un muc de țigară, o cutie goală de conserve, lucruri care se găsesc peste tot. -Mărturiile civilizației noastre, din păcate.

- Aicea, uită-te și tu, nu este absolut nimic! Nici măcar un pachet de țigări aruncat la întâmplare, o sticlă de bere sau o cutie de plastic goală...

- E numai o câmpie verde și curată.

- Atunci, cum poți să susții că este o câmpie normală? O câmpie în care circulă semenii noștri?

- Trebuie să recunoști că totul este foarte straniu.

- Într-adevăr, mă surprinde mai cu seamă lipsa unei urme cât de mici de plastic. Unde s-a mai pomenit astăzi colțișor de oraș sau de natură, fără un pic de plastic?

- Exact, e de neconceput, nu-i firesc.

- Drept să-ți spun, să știi că mi s-a făcut teamă.

- Mă îngrozește ceea ce nu înțeleg.

- Bine, dar ce-i de făcut?

- Eu zic să plecăm. Luăm mașina și ne-ntoarcem pe autostradă.

[...]

Citat aleatoriu
Drum fără sfârșitCitat din

Drum fără sfârșit copertă

Citate din piesa de teatru "Drum fără sfârșit" de Aldo Nicolaj, cu voce.

Actori (voci): Radu Beligan, Simona Bondoc

Data înregistrării: 1983

Descriere: Piesă de teatru scrisă de dramaturgul italian Aldo Nicolaj, în traducere de Angela Ioan

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: