Fragment audio de 7 secunde din piesa de teatru radiofonic Gluma subțire cu haz se susține.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:39:27 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Pentru a vedea prin ce suferințe trece o nevastă măritată cu propriul ei soț, ajungându-se astfel în situația imposibilă de a trăi în doi.
- Drept care m-am hotărât să trăiesc singură, neștiind cu cine m-am dus la primărie să zic 'da'. Acum zic invers, fiindcă la mine vorba e vorbă și fapta, mai abitir.
- După aproape două decenii de dus manejul vieții împreună, aflu că soțul meu nu iubește fotbalul.
- Până acum, cu un remarcabil spirit de ipocrizie, s-a dedublat și m-a făcut să cred că și el susține echipa mea preferată, dar n-o susține. N-o susține, și am dovezi cu carul și căruța.
- Eu i-am spus, în timpul logodnei, că sunt nebună după fotbal...
- Și el a zis că asta nu-i ereditar și m-a întrebat dacă am mai avut în familie cazuri.
- El n-are între neamuri decât un unchi de-al treilea care se crede Mobră cu ataș.
- M-a dus cu vorba până la starea civilă și de acolo eu am plecat direct la stadion că era cuplaj și când am ajuns acasă, dormea.
- Așa a fost noaptea nunții mele. Și de-aia vă scriu.
- În toți acești ani, a fost cu mine numai de 5 ori la stadion și de 6 ori m-a făcut de râsul peluzei întrebându-mă, după prima repriză, cine joacă cu cine...
- Și de ce e îmbrăcat omul acela în negru, a avut decese? Și dacă a avut, e un om neserios fiindcă e cu mortul în casă și el fluieră în chiloți scurți.
- Altă dată, i-a explicat unuia de lângă el că nu a fost henț, ci jucătorul respectiv a pus numai mâna pe minge.
- Cetățeanul respectiv a început să râdă cu spasme și-așa l-au dus de acolo...
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu