Așa sunt de apelipsit, încât, deși te știu, cu bun drept, foc și pară asupră-mi, îmi iau inima în dinți și-ți scriu această carte, mai întâi ca să-mi cer iertare că nu ți-am ascultat sfaturile și te-am supărat, ș-apoi ca să te rog de ceva.

[ 0 ]

Fragment audio de 21 secunde din piesa de teatru radiofonic Hatmanul Baltag.

Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:33:20.220 in versiunea Bandă (1979) a înregistrării.

Contextul citatului

[...]

- Domniei sale Arhon Comisul Stacan, prost-restant.

- Ad-o! și du-te, Sotirache, hai.

- Sărut-mâna, coniță.

- Ia, ia, ia... O scrisoare de la el către mine! Ia uite că m-am luat după ăsta. Ce să fie?

- Ia mai bine să vedem ce-mi scrie...

- Mă-nchin ție cu frățească dragoste, iubite comise Stacan!

- Mai întâi nu lipsesc a cerceta despre scumpa ta sănătate, dacă te afli bine și mulțumit, că eu, de la mila Ziditorului, mă aflu rău de tot... I-auzi, sărmanul!

- Așa sunt de apelipsit, încât, deși te știu, cu bun drept, foc și pară asupră-mi, îmi iau inima în dinți și-ți scriu această carte, mai întâi ca să-mi cer iertare că nu ți-am ascultat sfaturile și te-am supărat, ș-apoi ca să te rog de ceva.

- Stacane, necazurile căsniciei mi-au zbârlit toți nervii, și în curând are să mă chelească, dacă nu mă voi hotărî a-ntrebuința vreo doctorie.

- Istericalele nevestei, țipetele copiilor, cicăliturile viespei bătrâne...

- Cine e viespea bătrână?

- Știu eu, pesemne Sotir!

- A da, Sotir, bine zici. Sărmanul Sotirache...

- Ia, citește mai departe.

- Și cicăliturile viespei bătrâne... Nu, asta am citit.

- Și mai presus de toate un jurământ nenorocit pe care l-am făcut într-un moment de slăbiciune, că adică să nu mai beau și să nu mai vânez, m-au adus într-o stare, ce nu mai poate fi suportată. Deh, eu i-am zis...

- Și m-am hotărât deci să-mi fac sama, după ce voi mai petrece o dată în pivnița mea, îmi calc jurământul și plec pe ceea lume, unde sunt cu totul oprite plăcerile și fericirile căsniciei, și fie ce-o fi!

[...]