Fragment audio de 5 secunde din piesa de teatru radiofonic Hatmanul Baltag.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:21:18.580 in versiunea Bandă (1979) a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Na, uite o pungă, na! Plină, zornăie!
- N-am nici o slăbiciune. Dă punga.
- A! om fără inimă, cum să te înduplec... atunci?
- Ce poftești?
- Poftesc, măcar că nu sunt poftit, să mă lași să intru la nuntă, să dau ochi cu el, cu hatmanul Baltag, ca să-i spun: ești un ingrat!
- Pentru o nebunie, la un chef, pentru o glumă, să rupă legăturile din copilărie, nu numai să nu mă poftească, dar încă să dea poruncă slujitorilor să mă gonească, dacă m-oi arăta printre nuntași, printre musafiri!
- Eu sunt prietenul mirelui! Sunt vestitul comis Stacan!
- Vestit, nevestit, dacă singur spui că hatmanul Baltag a dat astfel de poruncă, cum o să cutez eu să te las să intri?
- Vrei să mă nenorocești? S-ajung să caut slujbă prin ministere?
- Nu, nu voi să te nenorocesc, dar știu că d-ta poți să-mi faci un rost: m-ai văzut când am intrat, fă-te că nu știi nimica.
- Învață-mă unde să-l pândesc ca să dau ochi cu el, să-l rog, să-i cer iertare și o invitație la nuntă...
- Că el nu se poate însura fără să fiu și eu la nunta lui, eu care l-am crescut de mic, care l-am luat de copil și am făcut din el floarea vânătorilor și a băutorilor.
- Ce să-ți fac, nene? Dacă s-o putea...
- Stimabile, mai dă ceva.
- Poftim, na.
- Da, așa e bine.
- Știi ce? Te văd că ești om de omenie, mie îmi plac oamenii de inimă!
- Asta-ți face cinste!
- Sunt în stare să mă jertfesc pentru ei.
- Bravo, jertfește-te!
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu