Fragment audio de 12 secunde din piesa de teatru radiofonic Haz la Trapez.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:49:30 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Se dădeau și amănunte, anume că bolnavul în cauză era portarul care ținea legăturile de chei ale teatrului.
- Mi-am luat deci frumos banii și, cum țineam morțiș ca în seara aceea să văd un spectacol de teatru, m-am dus imediat la teatrul Liliputan, întrucât mi se spusese că acesta reluase, cu același succes, Pilula.
- Dar, ajuns acolo, mi s-a explicat că-ntr-adevăr, spectacolele fuseseră reluate, însă în seara aceea vedeta nu putea juca, din cauză de boală.
- Actorul care interpreta rolul doctorului orelist era victima unei răgușeli acute, încât nu se mai juca Pilula, ci un monolog în patru personaje.
- Eșecul nu m-a descurajat, nici nu era cazul.
- Mi-am luat două bilete la teatrul Mijlociu. Unde nu de mult avusese loc premiera muzicalului Sărut contra sărut, excelent primit de critica dramatică.
- Muzicalul e jucat fără muzică. O idee a regizorului... Dar, la sfârșitul spectacolului, spectatorilor li se distribuie partiturile.
- Eram, deci, în posesia a două bilete, pentru 9 ianuarie, și mă bucuram dinainte pentru satisfacțiile artistice pe care-aveam să le-ncerc.
- Dar, din păcate, din nou, decepție. Cu regret, spectacolul a trebuit să fie amânat... da, tot din cauză de boală...
- Interpretul principal era răcit, strănutând tot timpul, și, ca atare, nu putea interpreta cântecele, care nu figurau în piesă.
- Așadar, în locul muzicalului se dădea monologul cu patru personaje, transferat, datorită marelui său succes, de la teatrul Liliputan la teatrul Mijlociu.
- Cum mie personal monologul nu-mi spunea, totuși, mare lucru, am preferat să iau două bilete la teatrul Superior spre mijlociu,
- Era anunțată o piesă necunoscută de Shakespeare, a cărei acțiune se desfășura într-un sat de munte și în care există un crainic sătesc îndrăgostit nebunește de fiica ajutorului de primar, care, însă...
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu