Fragment audio de 16 secunde din piesa de teatru radiofonic Iona.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:39:30 in versiunea Bandă a înregistrării.
- Crede că pot să-l salvez!
- Scriu nenorociții, scriu... Plictiseala. Se vaietă ca un copil... Să stea pe lumea cealaltă. Dacă se smiorcăie așa! A avut ghinionul să dea peste belea, și acum vrea să înduioșeze lumea cu soarta lui nenorocită...
- Să-și lase fiecare treaba lui și să pornească pe valuri!
- Află de la mine: n-o să miște nimeni nici măcar un deget. Nimeni din sat. Nimeni de pe pământ. Nimeni din cer.
- Cât e pământul de mare, să treacă scrisoarea asta din mână în mână, toți or să-ți dea dreptate, dar să intre în mare după tine - nici unul.
- Pe omenire o doare în fund de soarta ta. Ce, când ți-a fost bine, când te-ai închis în casă cu femeia ta ai urlat că ești fericit? Și chiar de-ai fi urlat, pe omenire ar fi durut-o-n fund de fericirea ta.
- Băiete, descurcă-te și tu cum poți. Și măcar pe maică-ta n-o mai necăji cu vești așa de proaste. Las-o să creadă că feciorul ei e bine sănătos. Și nu se teme de singurătate.
- De ce m-oi fi înfuriat atâta? Câteodată sunt vesel. Vesel de tot.
- Pentru că uit de mine. Mă pierd pe undeva, în vreun loc depărtat, cum ai uita o carte pe fereastră.
- Păi dacă am ști în fiecare clipă unde ne găsim...
- Se clatină lumea ca un ou clocit. Clocit și răsclocit. Din care trebuia să iasă cine știe ce viitor luminos. Dar s-a răzgândit. O fi amânat. S-a clocit oul.
- Ce pustietate. Aș vrea să treacă Dumnezeu pe aici. Mi-e dor să văd pe cineva mergând pe drum. Să apară de acolo și să dispară pe dincoace. Câțiva pași, așa, prin dreptul meu...
- Când ies de aici, am de gând să opresc primul om întâlnit și să-l întreb: 'Ce mai faci?'. Sunt plin de planuri.