Fragment audio de 9 secunde din piesa de teatru radiofonic Iona.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:50:18 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Ce e orizontul acela? 
- O burtă de pește uriaș 
- Ia mai uită-te odată. Ce-ai văzut? 
- Nimic. 
- Ce-ai văzut? 
- Nimic, decât un șir nesfârșit de burți. Ca niște geamuri puse unul lângă altul. 
- Închis între toate aceste geamuri! 
- Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia. I-au ieșit toate minunile, și venirea pe pământ, și viața, până și moartea, dar odată ajuns aici, în mormânt - nu mai poate învia. 
- Se dă cu capul de toți pereții, cheamă toate șiretlicurile minții și ale minunii, își face vânt în dumnezeire ca leul, la circ, în aureola de foc. Dar cade în mijlocul flăcărilor. 
- De atâtea ori a sărit prin cer, nici nu s-a gândit c-o să se poticnească tocmai la înviere! 
- Și lumea-l așteaptă sus. Toți cred în el, unii sunt aproape distrați de atâta credință. 
- Acuș-acuș or să înflorească lespezile mormântului ca petalele unui nufăr, și mortul va învia, cum e și firesc, după atâta așteptare a omenirii. 
- Și se va înălța la cer, dându-ne și nouă un exemplu luminos. Că noi, oamenii, numai atâta vrem: un exemplu de înviere. 
- Apoi ne vom duce liniștiți la casele noastre, să murim bine, omenește, pe la casele noastre. 
- Dar vrem să-l vedem mai întâi pe el. 
- Iar el e aici, în mormânt, la capătul puterilor, și nici nu mai are glas să urle până la ei: 'Oameni buni, învierea se amână!' 
[...]
      
Cele mai bune replici din film
 Citat aleatoriu
 Citat aleatoriu