Înainte mă gândeam aproape tot timpul la soția mea. Acum, cu cât trec zilele, soția se întunecă parcă în minte și mama se luminează. Ca la fântânile cu două găleți. Una se scoboară, alta se înalță. Acum nu se mai înalță decât mama.

[ 1 ]

Fragment audio de 34 secunde din piesa de teatru radiofonic Iona.

Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:33:46 in versiunea Bandă a înregistrării.

Contextul citatului

[...]

- Și i-am dat drumul hăt, departe, peste șapte poște. Să văd dacă mai nimerește înapoi.

- Și a nimerit?

- Nu știu, că n-am mai avut timp să cercetez. Au intervenit alte evenimente. Povestea asta cu...

- Nu... plecam la război.

- Uite așa suntem noi împiedicați de la treabă!

- I-am scris mamii acasă să se ducă să controleze locul. Și? N-a mai găsit locul, c-a venit un cutremur și l-a mutat în altă parte.

- Aha!

- Înainte mă gândeam aproape tot timpul la soția mea. Acum, cu cât trec zilele, soția se întunecă parcă în minte și mama se luminează. Ca la fântânile cu două găleți. Una se scoboară, alta se înalță. Acum nu se mai înalță decât mama.

- Întoarcerea! Ce clar o văd!

- Poate că tocmai în momentul acesta și ea se gândește la mama ei.

- De-ar trăi bunică-sa, și bunică-sa s-ar gândi acum tot la mama ei.

- Sunt coincidențe de-astea.

- Eu cred că există, în viața lumii, o clipă când toți oamenii se gândesc la mama lor. Chiar și morții.

- Fiica la mamă, mama la bunică, bunica la mamă...

[...]