Replici.net > Citate din teatru radiofonic > Michael și Ann

Vezi, așa ești tu: în fața foii de hârtie uiți de tot și de toate. Când lucrezi, se poate prăpădi lumea. Tu, tu și cerul... munca și singurătatea ta...

Fragment audio de 13 secunde din piesa de teatru radiofonic Michael și Ann.

Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:16:18 in versiunea Bandă a înregistrării.

Contextul citatului

[...]

- Dă-mi mâinile, dă-mi palmele, degetele... bine, cum vrei tu, să nu mai vorbim.

- Mi s-a părut numai că... prea te-ai îndepărtat de acest trecut.

- M-am apropiat... Și, pe urmă, e scrisoarea ta:

- Între zorii neprihăniți, dar neștiutori ai dimineții, e de preferat căldura atotcuprinzătoare a amiezii. Pregătind armonia calmă, încărcată de miresme, a asfințitului...

- Actriță...

- Iubita ta.

- Gata, hai să vorbim despre altceva. Nici n-am avut timp să-ți spun. Nici nu-ți poți închipui ce minunat era la țară. Eu și cerul, muncă și singurătate.

- Am fost așa de fericit, cu desăvârșire fericit! Firește, pe cât pot fi, fără tine...

- Mulțumesc pentru rectificare.

- Vezi, așa ești tu: în fața foii de hârtie uiți de tot și de toate. Când lucrezi, se poate prăpădi lumea. Tu, tu și cerul... munca și singurătatea ta...

- Da, și-ai mai vrea, te pomenești, să te cred. Că exist, că scrii cu mine, creezi cu mine, gândești cu mine, că fiecare literă sunt eu, că...

- Ei, poftim, acum... Va să zică, mă învinuiești de gelozia mea, numind-o ridicolă, dar tu nu vezi ridicolul nemaipomenit al geloziei tale.

- Doar nu cumva crezi că eu sunt geloasă pe lucrul tău? Iluzii, scumpule! Ai început să crezi că nimeni și nimic nu-ți mai rezistă.

- Dar să știi că mai sunt și alți dramaturgi pe lume...

- Aveai patru ani de figurație, până să ne cunoaștem.

- Iar cu celebrele tale rolișoare din piesele acelor alți dramaturgi ai fost departe să reții atenția cuiva. Apariții ieftine, fără pic de succes.

[...]

Citat aleatoriu
Michael și AnnCitat din

Michael și Ann

Selecție de citate și replici memorabile din piesa de teatru radiofonic Michael și Ann, scrisă de Eugene O'Neill - o poveste tulburătoare despre iubire și durere.

Actori (voci): Valeria Seciu (Ann), Ovidiu Iuliu Moldovan (Michael), Ion Pavlescu (John)

Data înregistrării: 1978

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: