Să mă dau vândut în mâna lor, ca la prima revendicare sindicală să se joace cum vor ei, nu? Ori măriți salariul, ori dăm totul în vileag! Nu.
Fragment audio de 10 secunde din piesa de teatru radiofonic Milano nu există (1979).
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:20:50 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Dac-aș fi în locul tău, m-aș distra mai puțin. Mai ales că-ți închipui ce urlet de durere am scos.
- S-au strâns toți muncitorii, așa că au avut din plin ocazia să cerceteze piciorul îndeaproape.
- Amândouă. Victima și agresorul, adică piciorul statuii și al meu.
- Păi, ce vrei să se priceapă analfabeții ăia la picioarele romane?
- Mai bine ține ochii-n patru de-acum înainte, în cazul în care s-ar ivi și restul statuii.
- Să mă dau vândut în mâna lor, ca la prima revendicare sindicală să se joace cum vor ei, nu? Ori măriți salariul, ori dăm totul în vileag! Nu.
- Nu cred că sunt în stare de-o asemenea prostie.
- Piciorul acesta e un cuțit cu două tăișuri.
- La urma urmelor, sunt și ei interesați să nu suspendăm lucrările, nu?
- Unica soluție este să tăcem chitic și să mergem înainte ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut.
- Ascundem tot ce apare, chiar dacă se va ivi și-un Colloseum.
[...]