Flacăra rară care nu pâlpâie în orice suflet am putea-o numi, de pildă, uitarea de sine.
Fragment audio de 11 secunde din piesa de teatru radiofonic Omul cu mârțoaga.
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 01:13:45 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Încetează odată, Ana, cu prostiile astea.
- Priviți cum îi râd ochii, ce zâmbet de copil are, câtă blândețe i se citește pe față.
- Degeaba. Tu nu poți să zărești lumina asta. Ca s-o vezi, trebuie să se aprindă întâi în tine.
- Aș putea să știu cum se numește lumina asta miraculoasă?
- O poți numi cum îți place. Cuvintele n-au însemnătate.
- Flacăra rară care nu pâlpâie în orice suflet am putea-o numi, de pildă, uitarea de sine.
- La mine n-are să se-aprindă niciodată!
- Chirică... iartă-mă, nu te-am înțeles niciodată.
- Tu ești altfel decât ceilalți. Altfel...
- Cine?
[...]