Nu știu, uite, pe mine tremuriciul mă-nfioară, de câte ori, gândind la mult stimata domnișoară, încerc să îmi închipui că, vreodată, ne-ar putea prinde prea stimatu-i tată.
Fragment audio de 14 secunde din piesa de teatru radiofonic Prea multă minte strică (1959).
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 01:26:06 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Cu domnișoara noastră, știi prea bine.
- Vremea trece, iar, până una-alta, orișicine mai petrece.
- Ce face? asta-i vorbă de la sine înțeleasă și firească...
- Dar dacă nu te luăm pe dumneata, cu cine altul vrei stăpâna să se însoțească?
- Nu știu, uite, pe mine tremuriciul mă-nfioară, de câte ori, gândind la mult stimata domnișoară, încerc să îmi închipui că, vreodată, ne-ar putea prinde prea stimatu-i tată.
- Îți poți închipui ce s-ar mai întâmpla aici, de m-ar surprinde Pavel precum zici?
- M-ar sudui și m-ar afurisi, dar, mai ales, pe loc m-ar izgoni.
- De câte ori să fiu duios cu ea mă pregătesc, cum o-ntâlnesc, cum simt că mă răcesc.
[...]